Palatul Woroniecki

Descriere Contactează-ne

Despre proprietate

Vila A. K. Woronieka este o clădire remarcabilă amplasată la intersecţia Bulevardului Kiseleff cu strada Ion Mincu. Clădirea construită în 1940, proiectată de arhitectul Alexandru Zaharia, este într-adevăr impunătoare, şi a păstrat toate caracteristicile sale originale. O casă excepțională, plină de caracterul anilor 1920-1945 şi reflectând avântul societăţii romaneşti din prima parte a secolului trecut, chiar dacă nu este clasificată ca şi monument istoric.
Cu toate acestea, câți oameni pot spune că dețin de fapt o clădire atât de unică? A deține o perlă imobiliară unică în Bucureşti ca şi aceasta este cu siguranță luxul suprem în domeniul imobiliar.
Palatele și casele interbelice ale Bucureştiului prezintă întotdeauna o oportunitate fantastică de investiție și își apreciază major valoarea în timp. La urma urmei, există doar un număr limitat de astfel de proprietăți care au fost construite vreodată și dintre acestea, fiecare este unică. Iar această proprietate are în prezent aprobată şi în termen de valabilitate atât autorizaţia de construire în scopul extinderii şi restaurării cât şi PUZ-ul, pentru ca această casă să poată reveni la gloria de odinioară.
Cu o astfel de proprietate, cumperi mult mai mult decât o casă, desigur – cu noul tău palazzo, vine un stil de viață cu totul nou.
Vila Woroniecka este edificata în stil veneţian amestecat cu elemente florentine şi îmbinate armonios cu accente neo-romanesti.
Impunătorul palat a aparţinut prinţesei Adina Woroniecka, văduva lui Take Ionescu, prim-ministru al României Mari între 1921 şi 1922, recăsătorita în 1929 cu prinţul polonez Korybut Woroniecki.
În 1940 cei doi au cumpărat pământ pe parcelarea proprietăţii Elenei Ganescu din zona Kiseleff. În vara lui 1940 se sfârşesc lucrările de construcţie, purtând semnătura arhitectului Alexandru Zaharia. Edificiul este o copie a unui palatino din Florenţa, dar şi replică a construcţiei vilei lui Take Ionescu din apropierea Piaţei Alexandru Lahovari din Bucureşti. Nepotul proprietarei a afirmat că imobilul a fost terminat în doar câteva luni, datorită unei echipe de meşteri italieni
Prin gradul său bun de conservare şi calitatea excelentă a materialelor folosite la construcţia clădirii, un eventual cumpărător nu ar trebui să investească foarte mult în restaurarea proprietăţii.
Elementele decorative sunt sobre şi cu distincţie, împodobite de motive vegetale sculpate deasupra arcelor și ferestrelor sau executate din mulaje de mortar aplicat. Feroneria uşilor și ferestrelor este deasemenea sobră şi elegantă. Acoperișul este cu ţigle cu aspect mediteranean (olane).
Volumetria este caracterizată de simplitate, cu exploatarea potenţialului expresiv al plinului. Tratarea faţadelor este lisă. Colonade ritmează parterul ambelor faţade principale. Ferestrele sunt aşezate în mod ordonat, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, în aşa fel încât să nu îţi poţi da seama după tipul golului ce funcţiune are încăperea din spatele geamurilor. Intrarea principală este străjuită de două coloane angajate cu capiteluri neo-corintice, deasupra fiind blazonul Woroniecki. Elementele decorative sunt atât motivele vegetale realizate din mortar şi în sgraffito, dar şi feroneria ferestrelor şi uşilor.
Clădirea este retrasă de la Soseua Kisseleff cu 14 m, palatul fostei prinţese are o formă de L, parter, etaj şi mansarda acoperite cu olane, structura fiind din zidărie şi planşee de beton armat, un procedeu în plin avânt în anii 1930. Volumetria este simplă, iar ritmicitatea faţadelor este asigurată de cele 8 deschideri ale coloanelor laterale şi a celor 5 frontale. Toate profilele, decoraţiile în ipsos şi piatră artificială, coloanele, baluştrii, cornişele, cartuşele, lucratul fierului şi tâmplăriile s-au făcut la faţa locului. Proprietarul avea obligaţia de a vopsi faţadele doar în alb, crem sau gri deschis.
Perspectiva faţadelor din strada Ion Mincu arata coloanele veneţiene ce sprijină arcade bogat decorate cu decoraţiuni sculptate migălos oferă armonie ambelor faţade ale parterului. Ferestrele sunt aşezate tot în acest ritm, astfel încât privind din stradă nu îţi poţi da seama despre destinaţia camerelor.
Intrarea principală este flancată de două coloane de factură neo-corintica, iar în frontonul de deasupra uşii încă se afla blazonul familiei princiare Woroniecki. Elementele decorative se înscriu într-un registru sobru, dar elegant, fiind reprentate de motive vegetale sculpate deasupra arcelor şi ferestrelor sau executate din mulaje de mortar aplicat. Feroneria uşilor şi ferestrelor este bine păstrată şi respecta acelaşi tipar.
Acoperişul este tratat în cheie simplă, elementul de decor fiind reprezentat de ţiglele cu aspect mediteranean.
La parter zona oficială pentru primiri era mare, cu un hol amplu şi o scară monumentală, o sufragerie şi un living-room care dă spre o curte interioară – patio, cu fântână. Bucătăria, cu oficiu avea intrare separată. Etajul era împărţit în două dormitoare, undressing-room, două băi, o galerie, şi două saloane mai mici. La mansardă era spălătoria, o baie, patru camere ale servitorilor şi un apartament spre Kiseleff.
Pivniţa avea o încăpere pentru calorifere şi încă trei camere mici, dintre care cea amplasată lângă scara de serviciu trebuia amenajată ca încăpere de protecţie contra gazelor toxice cu uşi etanşe, pentru nouă personae.
În 1949 casa a fost naţionalizata de către regimul comunist venit la putere, însă prinţesa a continuat să trăiască în acest loc până la moartea sa, în 1975, având dreptul de a folosi ca locuinţa fostă bucătărie a reşedinţei. Între anii 1975 – 1978 palatul a adăpostit colecţia muzeală a fraţilor Avakian alcătuită din opere de artă preponderent orientală, dar şi tablouri ale unor pictori autohtoni, precum Grigorescu, Pallady sau Petrascu. După 1978 clădirea a primit diferite destinaţii, urmând ca între anii 1994 – 2003 să redevină sediul colecţiei Avakian.
Imediat după acest moment casa a fost câştigată în instanţă de către moştenitori şi vândută în anul 2003 actualului proprietar.
Deşi nu este declarată monument istoric, potrivit Primăriei Capitalei, clădirea aparţine zonelor protejate numărul 15 (Bulevard promenada Kiseleff) şi numărul 58 (Parcelarea Clucerului),. Această vilă poate reprezenta un excelent sediu central pentru o companie, un mic hotel sau o reşedinţă particulară în cea mai exclusivista zona a oraşului, la marginea parcului Kiseleff fiind chiar în inima Bucureştiului, pe artera sa principală şi având avantajul că se află foarte aproape de centrul oraşului, zona muzeală și istorică, oferind deasemenea access facil către aeroport sau Gara de Nord.




Caracteristicile proprietăţii:

Teren = 919,60 mp
Amprenta construcţiei la sol = 305,34 mp
Arie construită desfăşurata – 932,64 mp
Arie utilă totală – 684,60 mp
Faţadă la Bulevardul Kiseleff (exista certificarea deschiderii la bulevardul Kiseleff din anii ‘40) – 31,51 m.l.
Deschidere la strada Ion Mincu -27,08 m.l.
Arhitectură deosebită cu elemente florentine, veneţiene şi neo-romanesti

PUZ aprobat si autorizatie de extindere in vigoare– potenţial de arie construită desfăşurată de 1420 mp si 1084 mp utili.
Noul corp poate avea 650 mp suprafata construita si 480 mp utili.

Parter: suprafaţa utilă totala 237,52 mp, suprafaţa locuibilă 221,29 mp, suprafaţa terasa 27,58 mp, garaj 19,05 mp, suprafata construita desfasurata 332,5 mp
Nr camere – 6
Nr. Bai -1
Nr. toalete -2
Descriere – cameră recepţii (54,56 mp), cameră (31,43 mp), cameră (40,00 mp), cameră (15,88 mp), cameră (9,84 mp), cameră (6,21 mp), cameră (7,98 mp), două grupuri sanitare, baie, hol, vestibul.

Etajul 1: suprafaţa utilă totală 166,60 mp, suprafaţa locuibilă 142,24 mp, suprafaţă terasă 24,36 mp
Descriere – cameră (25,32 mp), cameră (11,37 mp), cameră (15,13 mp) cameră (10,69 mp), cameră (11,82 mp), baie, oficiu, coridoare, bucătărie, cămară, oficiu, debara, hol. Suprafata construita desfasurata etaj 1 233,2 mp.
Nr. camere - 6
Nr. băi - 1
Nr. toalete - 1

Mansarda: suprafaţa utilă totală – 173,84 mp, suprafaţa locuibilă – 169,10 mp, balcon – 4,74 mp
Descriere – cameră (24,04 mp), cameră (18,36 mp), cameră (9,65 mp), cameră (12,11 mp), cameră (13,61 mp), cameră (14,62 mp), cameră (6,99 mp), cameră (14,00 mp), cameră (6,48 mp), cameră (6,99 mp), bucătărie (5,66 mp), bucătărie (6,20 mp), două băi, toaletă, coridor, hol, două sasuri.Suprafat construita desfasurata mansarda - 243,4 mp.

Nr. de camere – 6 camere
Nr. băi - 2
Nr. toalete – 1

Demisol parţial: suprafaţa utilă 45,35 mp, compus din 4 boxe, camera centralei, două coridoare şi toaleta. Suprafata construita desfasurata demisol - 63,49 mp.

Ultimele 13 fotografii reprezinta randari ale reabilitarii propuse in conformitate cu autorizatia de extindere si a PUZ-ului.

ABOUT

The Woroniecki Palace is a remarkable building located at the intersection of Kiseleff Boulevard and Ion Mincu Street.
The building erected in 1940, designed by the architect Alexandru Zaharia, is truly imposing, and has preserved all its original features. An exceptional house, full of the character of the years 1920-1945 and reflecting the momentum of Romanian society from the first part of the century past, even if it is not classified as a historical monument.
However, how many people can say they own such a unique building? Owning a unique real estate pearl in Bucharest like this is certainly the ultimate luxury in real estate.
Bucharest's interwar palaces and houses always present a fantastic investment opportunity and greatly appreciate over time. After all, there are only a limited number of such properties that have ever been built and of these, each one is unique. And this property currently has both the building permit for expansion and restoration and the detailed urbanistic plan approved and within its validity period, so that this house can return to its former glory.
With such a property, you are buying much more than a house, of course – with your new palazzo, comes a whole new lifestyle.
The Woroniecki Palace is built in Venetian style mixed with Florentine elements and harmoniously combined with neo-Romanian accents.
The imposing palace belonged to princess Adina Woroniecka, the widow of Take Ionescu, prime minister of Greater Romania between 1921 and 1922, remarried in 1929 to the Polish prince Korybut Woroniecki.
In 1940, the couple bought land on the parcel of Elena Ganescu's property in the Kiseleff area. In the summer of 1940, the construction works were completed, bearing the signature of the architect Alexandru Zaharia. The building is a copy of a palatino from Florence, but also a replica of the construction of Take Ionescu's villa near Alexandru Lahovari Square in Bucharest. Grandson of the owner stated that the building was finished in just a few months, thanks to a team of Italian craftsmen.
Due to its good degree of preservation and the excellent quality of the materials used in the construction of the building, a potential buyer would not have to invest a lot in the restoration of the property.
The decorative elements are sober and with distinction, adorned with vegetal motifs carved above the arches and windows or executed from applied mortar moldings. The hardware of the doors and windows is also sober and elegant. The roof is made of ceramic tiles with a Mediterranean appearance .
Volumetry is characterized by simplicity, with the exploitation of the expressive potential of the full. The treatment of the facades is smooth. Colonnades punctuate the ground floor of both main facades. The windows are placed in an orderly manner, both horizontally and vertically, so that you cannot tell from the type of gap what the function of the room behind the windows is. The main entrance is guarded by two columns with neo-Corinthian capitals, above which is the Woroniecki coat of arms. The decorative elements are both the plant motifs made of mortar and sgraffito, but also the hardware of the windows and doors.

The building is set back from Kisseleff Road by 14 m, the palace of the former princess has an L shape, the ground floor, first floor and attic are covered with tiles, the structure is made of masonry and reinforced concrete slabs, a process in full swing in the 1930s. The volume is simple, and the rhythmicity of the facades is ensured by the 8 openings of the side columns and the 5 front ones. All profiles, plaster and artificial stone decorations, columns, balusters, cornices, cartouches, iron work and carpentry were made on site. The owner had the obligation to paint the facades only in white, cream, or light gray.
The perspective of the facades from Ion Mincu Street shows the Venetian columns that support arches richly decorated with elaborately carved decorations, they provide harmony to both facades of the ground floor. The windows are also placed in this rhythm, so that looking from the street you can't figure out the purpose of the rooms.
The main entrance is flanked by two neo-Corinthian columns, and in the pediment above the door there is still the coat of arms of the Woroniecki princely family. The decorative elements are registered in a sober but elegant register, being taken up by vegetal motifs carved above the arches and windows or executed from applied mortar moldings. The hardware of the doors and windows is well preserved and follows the same pattern.
The roof is treated in a simple key, the decorative element being represented by the tiles with a Mediterranean appearance.
On the ground floor, the official area for receptions was large, with a large hall and a monumental staircase, a dining room and a living room that overlooks an inner courtyard - patio, with a fountain. The kitchen, with an office, had a separate entrance. The floor was divided into two bedrooms, a dressing room, two bathrooms, a gallery and two smaller living rooms. In the attic was the laundry room, a bathroom, four servants' rooms and an apartment facing Kiseleff.
The cellar had a room for radiators and three more small rooms, of which the one located next to the service stairs had to be set up as a room for protection against toxic gases with watertight doors, for nine people.

In 1949 the house was nationalized by the communist regime that came to power, but the princess continued to live in this place until her death in 1975, having the right to use the former kitchen of the residence as a residence.
between 1975 - 1978 the palace housed the museum collection of the Avakian brothers consisting of works
of predominantly oriental art, but also paintings by local painters, such as Grigorescu, Pallady or Petrașcu.
After 1978, the building was used for different purposes, and between 1994 and 2003 it became the headquarters of the Avakian collection.
Immediately after this moment, the house was won in court by the heirs and sold in 2003 to the current owner.
Although it is not declared a historical monument, according to the Capital City Hall, the building belongs to protected areas number 15 (Kiseleff Promenade Boulevard) and number 58 (Clucerului Plot). This villa can represent an excellent headquarters for a company, a small hotel or a private residence in the most exclusive area of the city, on the edge of Kiseleff Park, being right in the heart of Bucharest, on its main artery and having the advantage of being very close to the city center, the museum and historical area, also offering access
easy to the airport or the North Station.



Renderings of what the building can become according to the authorization obtained in force.

Informații tehnice

Informaţii utile

Locație